Petrolul, Dolarii şi Italienii

- Italia îşi plânge cei şase soldaţi morţi pentru “apărarea păcii”.

- Oficialiii ies la paradă în costume negre şi mine sobre pentru a fi văzuţi şi a mai câştiga un pic de simpatie publică. Dă bine, nu-i aşa?

- Un copil de 7 ani atinge sicriul tatălui său cu o mână în timp ce îşi şterge ochii înlăcrimaţi. Este oare el mândru că tatăl său e acum un erou ?

- Papa Darth Benedict trimite o telegramă exprimându-şi “sprijinul pentru cei angajaţi în fiecare zi în costruirea solidarităţii, reconcilierii şi păcii în lume”. Cum le mai zice el aşa, ca la carte…

- Cei şase au fost înaintaţi în grad post-mortem şi au primit câte o medalie. Câtă recunoştinţă!

Ce au înţeles oare aceşti soldaţi care au mers peste mări şi ţări într-o ţară despre care nici nu ştiau mare lucru înainte de a se oferi voluntari? Pentru ce s-au dus ei acolo? Ca să apere pacea? Nu cred. Pentru bani? Mai curând.

O să-mi spuneţi “ştiau la ce se expun. Nu i-a obligat nimeni să se ducă”. Oare? Chiar ştiau? Cine se duce oare acolo? Sunt oare aceşti oameni acolo din convingere, pentru a apăra pacea? Sau sunt nişte bieţi mercenari care merg să câştige un ban pentru familie şi trăiesc cu speranţa că vor reveni “cu scut, şi nu pe scut” ? Cine îi obligă să meargă acolo? SăRăcia! Ea îi obligă. Ca şi pe soldatul român, german sau american. Cine e carne de tun? Bieţii şomeri, care nu înţeleg nimic şi se duc acolo doar-doar îşi scapă familiile de sărăcie.

Ce-i mâna pe ei în luptă? Ce-a dorit acel Apus? Dorea să smulgă laurii de pe fruntea necredincioşilor? Dorea să-I apere de răi? Nu, le dorea mai curând bogăţiile. E prea evident. Jucăm într-o piesă ridicolă, cu final previzibil şi cu rolurile trucate. În care Necâştigătorii sunt chiar cei ce vin acasă “pe scut”. Să-i onorăm şi să-i considerăm “apărători ai păcii”. Pentru ca americanul să poată să-şi continue “life-style-ul” de consumator de hamburgeri şi de plimbător cu maşina care consumă 25 litri/100 km, în timp ce benzina e aproape gratis.

Mi-e greaţă sa mai şi scriu despre asta. Sper doar ca aşa cum Afghanistanul a însemnat începutul decăderii Imperiului Sovietic, să însemne şi decăderea Imperiului American. Să ne lase în pace şi să nu ne mai tragă după ei în războaie absurde, al căror sens nu poate fi decât unul: foamea de Petrol si de Bani.