Infern Vertical

            Romanul pe care l-am terminat de citit se numeste Enfer Vertical de Serge Brussolo. Este vorba pe scurt de un experiment crud la care este supus un grup de detinuţi pe viaţă. Scopul experimentului este de a vedea cât de jos poate coborî omul pentru supravieţuire.

Detinuţii sunt închişi într-un turn care este format din camere identice, suprapuse, accesible prin nişte scări şubrede care nu coboară decât când “trebuie”. Turnul se afundă periodic într-o baltă de noroi, care umple camera, scara coboară în ultimul moment, iar la fiecare “ascensiune” câţiva detinuţi mor înecaţi, doar cei mai “sprinteni” reuşind să ajungă în camera superioară.

Camerele sunt cvasi-identice,în fiecare din ele aflându-se un singur “obiect”, un distribuitor de hrană blindat, controlat de un computer super-inteligent, care se pare că ştie totul despre fiecare. Hrana se distribuie autentificându-te cu ajutorul amprentei digitale.  Pe măsură ce se urcă în turn, “plata” pentru obtinerea hranei creşte, de la arsuri ale degetului cu care oamenii cer hrana, continuând cu tăierea degetelor…Aparatul îi supune pe deţinuti la cele mai nedrepte pedepse, ucigând unii dintre ei, altora dându-le porţii infime, pe când altora triple, totul în scopul de a determina până unde ar merge un om pentru a supravieţui.

Pentru a continua cursa infernală, deţinuţilor care au acceptat să facă parte din acest program li s-a spus că ultima cameră a turnului are o trapă care se deschide spre exterior. Unul singur dintre ei, David – personajul universal al acestui autor, simbolizând lupta dintre micul David şi uriaşul Goliat – îşi dă seama că ultima cameră nu conţine nici o trapă spre exterior şi cei care vor ajunge până sus vor muri şi ei înecaţi, în plus pierzându-şi pe parcurs şi calitatea de oameni.

 In acest context mi se pare absolut remarcabilă şi genial formulată rugăciunea plină de disperare a lui David:

            ô, dieux des ténèbres, donnez-nous le désespoir, le décourragement. Montrez-nous les portes closes, les fenêtres murées. Protégez-nous de la pérséverance, de la volonté de survivre. Aprenez-nous la fatigue, le dégout, le désintérêt, la lucidité! Donnez-nous la force de mourir sans attendre, de mourir comme des bêtes lasses.

Préservez-nous des sirènes du futur, détournez-nous de l’espoir, ne nous faites pas jouer le jeu de ceux qui nous veulent du mal. Donnez-nous le courrage de cesser d’attendre.

Protégez-nous de la lâcheté de survivre. Accordez-nous la lassitude salvatrice.

Fermez nos paupières de vos doigts froids et acueillez-nous comme des animaux qui souffrent et n’aspirent plus qu’au sommeil…

O, zei ai întunericului, daţi-ne disperarea, descurajarea. Araţati-ne uşile închise, ferestrele zidite. Protejaţi-ne de perseverenţa, de voinţa de a supravieţui. Învaţaţi-ne oboseala, dezgustul, dezinteresul, luciditatea! Daţi-ne puterea de a muri fără a aştepta, de a muri ca niste animalele obosite.

Apăraţi-ne sirenele viitorului, luaţi-ne speranţa, nu ne faceţi să jucăm jocul celor care  ne doresc răul. Daţi-ne curajul de a înceta să mai aşteptăm.

Protejaţi-ne de laşitatea de a supravieţui. Daţi-ne oboseala salvatoare.

Închideţi-ne pleoapele cu degetele voastre reci şi primiţi-ne ca pe niste animale care suferă şi nu îşi mai doresc decât  somnul ... 

În mod fericit, David este singurul care, refuzând să continue jocul şi păstrându-şi luciditatea şi calitatea de om,  primeşte şansa de a scăpa, printr-un artificiu inedit. Este găsit peste două săptămâni lipsit de cunoştinţă pe marginea unui drum, fără vreo referinţă asupra identitătii sale, povestind aventura prin care trecuse fără ca cineva să-l creadă. Este internat într-un spital de boli mentale, dar fiind considerat ca nepericulos i se dă o nouă identitate şi o şansă de a începe o nouă viaţă.