Despre călătoria în timp – partea 2

Am investigat în episodul trecut al călătoriilor noastre în timp http://porcusorulserios.blogspot.com/2009/12/despre-calatoria-in-timp.html variantele în care călătoria în trecut ar putea fi posibilă, şi ne-am dat cu presupusul că timpul ar fi format din “cuante”, şi nu continuu. Am dat şi peste câteva paradoxuri, am dat-o şi în universuri paralele puţin, în ipoteza că la anumite “momente” s-ar putea ca timpul să se ”bifurce”, deci să avem parte de mai multe “variante” ale aceluiaşi prezent. De aici însă lucrurile se vor complica, pentru că vorbim azi despre:

Călătoria în viitor

            A fost dintotdeauna apanajul vrăjitorilor, clarvăzătoarelor, cât şi al şarlatanilor care pretindeau că pot vedea viitorul, dar şi al autorilor de romane SF care şi-au imaginat diverse scenarii în care călătoria in viitor ar fi posibilă.

            Pentru cine a văzut serialul “Sliders”, aici prezentată exact ipoteza în care ar exista diverse spaţii paralele, “variante” ale prezentului.

            În romanul Dune al lui Frank Herbert, eroul principal Muad’Dib are capacitatea de a vedea viitorul în mod probabilistic, plecând de la evenimentele ce se intâmplă în momentul actual. În funcţie de acţiunile sale instantanee, viitorul întrezărit se schimbă.

            Aşa cum am văzut în episodul trecut, problema se punea cam aşa: dacă am putea să mergem în trecut şi să schimbăm ceva, ce implicaţii ar avea această schimbare ( chiar şi minoră ) asupra prezentului? M-am limitat atunci să presupun, poate implicit, că prezentul este “ultimul” moment de pe axa timpului, şi viitorul nu există de fapt. Înseamnă că doar noi, cei din prezent existăm, trecutul fiind doar un fel de “înregistrare” care se repetă la nesfârşit a stărilor Universului. Ei bine, în acest punct lucrurile se complică rău de tot. De ce?

            1. De unde putem şti că noi suntem “ultimii” de pe axa timpului?

Adică nu suntem undeva “în trecut” şi nu facem decât să “repetăm istoria” fără posibilitatea liberului arbitru? Şi ce s-ar întâmpla dacă la un moment dat vine cineva din viitor şi schimbă prezentul nostru? Această discuţie este iarăşi strâns legată de întrebarea “Universul este un sistem determinist?” din articolul http://porcusorulserios.blogspot.com/2009/10/trei-intrebari-filozofice-si.html, mai exact de întrebarea “avem sau nu liberul arbitru?”

            2. Dacă am putea călători în viitor, atunci în care ? 

Adică, se pune din nou întrebarea de mai sus: avem liberul arbitru de a lua decizii care să influenţeze viitorul? Dacă nu, probabil că am putea călători în viitor, pentru că avem o singură variantă. Concluzie destul de neplăcută, pentru că ne anulează tot liberul arbitru la care speram. Dar dacă îl avem totuşi, înseamnă că Universul nu e un sistem determinist, dar in acest caz avem in faţa noastră o multitudine de variante ( iarăşi am evitat să folosesc termenul “o infinitate” ). Deci: în care viitor mă duc?

            3. Ce implicaţii ar avea o schimbare în viitor?

            Adică dacă eu, omul dintr-o cuantă de pe axa timpului fac un “salt” în viitor şi mă apuc să schimb ceva, ce implicaţii ar avea acest lucru? Păi pentru mine în trecut nici una, dar oare chiar mi-am schimbat viitorul ? Se va crea din nou o “ramură” pe axa timpului în viitor? Dacă da, în care ? Foarte complicate întrebări. Sau pot oare să schimb ceva în viitor, sau doar să îl vizualizez? Şi dacă da, pe care? Pe unul cel mai probabil? Pe singurul?

            Toate ipotezele astea despre viitor nu fac decât să ne ducă la conculzia că ori nu avem nici un fel de liber arbitru, viitorul e unic şi “trasat” , caz în care până şi faptul că eu mă plimb încoace şi încolo prin timp nu e alegerea mea, ori o astfel de călătorie nu e posibilă, pentru că viitorul nu există încă. Ori există o infinitate de variante de viitor, iar eu mă pot plimba printre ele “alegându-mi” una şi creând noi “ramuri” la fiecare intervenţie.

            Stând şi gândindu-mă la toate astea, cele mai “confortabile” concluzii la care pot ajunge ( nu neapărat cele mai interesante sau cele mai adevărate ) sunt următoarele:

- Viitorul nu există, sau există doar în stadiul de variante probabile, care nu au fost scrise încă. Asta dacă avem liber arbitru, repet. Nu avem cum să intervenim în el, poate doar să “tragem cu ochiul” la unele posibilităţi.

- Trecutul există doar ca o “înregistrare” a stărilor Universului, de la momentul zero de când însuşi timpul a fost creat. Am discutat despre problemele acestea în articolul http://porcusorulserios.blogspot.com/2009/09/ipoteze-despre-spatiu-timp-si-univers.html. Nu am decât posibilitatea de a vizualiza evenimenite trecute, personajele de acolo nu sunt decât nişte holograme care repetă la nesfârşit vechile noastre acţiuni. Un fel de “just for the record” pentru Dumnezeu ca să zic aşa.

            Aceste concluzii nu sunt, bineînţeles, absolute. Probabil că sunt o simplificare grosolană a realităţii, pentru a se mula pe înţelegerea mea limitată. De o grămadă de ori am aflat că realitatea poate fi mult mai complexă decât orice ne-am putea imagina şi că probabil sunt lucruri pe care nu le vom putea pricepe niciodată. În vanitatea mea, mi-ar place să cred că nu e aşa, că mintea umană poate pricepe totul prin logică. Nu neapărat a mea, dar a urmaşilor urmaşilor noştri. S-ar putea însă să nu fie aşa.

            Nu pot să închei decât cu clasicul “Imaginaţia este la fel de importantă ca şi cunoaşterea” şi să vă invit, de dragul dezbaterii şi al exerciţiului mental să vă daţi şi voi cu părerea.