luni, 12 octombrie 2009

Trei întrebări filozofice şi paradoxurile aferente


De pe vremea când nu aveam ce face şi mă interesa filosofia, mă chinuie câteva întrebări existenţiale. Cum am constatat că am cititori foarte inteligenţi, poate că vreunul dintre voi m-ar putea ajuta cu nişte răspunsuri. De fapt întrebările duc la paradoxuri, pentru că dacă te gândeşti mult la ele ajungi inevitabil să te contrazici:
1. Universul este un sistem determinist ?
2. Dumnezeu este absolut?
3. Îl pot contrazice cu vreo chestie ?
Hai să le luăm pe rând şi să le explicăm, deşi par destul de stupide la prima vedere.


1. Universul este un sistem determinist ?
Ce inţeleg eu printr-un sistem determinist: este un sistem în care, dacă îi cunoşti starea la un moment dat poţi prevedea starea în care va fi după un timp de…Adică, dacă ai toate datele iniţiale, teoretic îi poţi prevedea viitorul. Universul în care trăim noi este un astfel de sistem ?
- Dacă DA: rezultă că viitorul ar putea fi prevăzut cu precizie absolută ( teoretic ). Concluzia nasoală e că noi nu am mai avea liberul arbitru, tot ce facem ar fi “scris” de la început, şi orice acţiune a noastră ar fi “prevăzută” în cele mai mici detalii.
- Dacă NU: Ar însemna că avem Universul se va comporta aleator, iar evoluţia lui este imprevizibilă în timp. Ar putea însemna că noi avem liberul arbitru de a schimba ceva şi de a ne decide singuri acţiunile. Ceva mai convenabil, dar ajuncem la a doua întrebare-paradox.

2. Dumnezeu este absolut?
Ce vreau de fapt cu întrebarea asta şi ce înţeleg eu prin absolut? Păi cineva care este absolut ar trebui să ştie tot ce mişcă în Univers, de la cel mai mic la cel mai mare nivel, inclusiv să cunoască viitorul cu precizie absolută, deterministică.. Şi să poată face orice. Aşa ni-l imaginăm pe Dumnezeu de obicei. Un fel de bătrân cu barba albă şi atoateştiutor şi omnipotent. Hai să vedem variantele:
- Dacă DA: Cazul acesta infirmă varianta “NU” a întrebării de mai sus. Dacă Universul este o chestie nedeterministă, deci nu îi poţi prezice evoluţia în timp, înseamnă că nici Dumnezeu nu ştie ce o să iasă. Ne îndepărtăm de ideea unui Dumnezeu absolut. Rămâne doar varianta DA, însemnând că El a scris totul în cele mai mici detalii şi poate prevedea orice în orice moment.
- Dacă NU: Oricare din răspunsurile la întrebarea 1 pot fi valabile. Dar nu mai contează, pentru că nici Dumnezeu nu este absolut. Avem totuşi o problemă atunci. Dacă El nu e absolut, înseamnă că nu mai e Dumnezeu, ci doar o inteligenţă mai evoluată ca noi. Cu cât mai evoluată…neesenţial.

3. Îl pot contrazice cu vreo chestie ?
Iarăşi întrebarea are sens doar în cazul în care Dumnezeu este absolut. Dacă nu este absolut, înseamnă că nu deţine toate adevăririle din Univers, deci teoretic aş putea găsi ceva cu care să-l “prind”.
Dar dacă el este absolut? Aş putea să-l contrazic cu ceva? Deci să fac o afirmaţie cu valoare de adevăr, pe care El să nu o poată contrazice ?
- Dacă DA: înseamnă pur şi simplu că am reuşit să-l pun în situaţia de a nu putea să facă ceva, chiar să mă contrazică. Atunci am o contradicţie cu însăşi ideea de Dumnezeu absolut, pentru că dacă ar fi absolut nu ar exista pentru El “nu pot”. De exemplu pot folosi matematica pentru asta. Luând sistemul nostru de axiome din geometrie şi algebră, matematica demonstrează fără putinţă de tăgadă chestii ca “1+1=2”, “orice triunghi cu două unghiuri egale este isoscel” ş.a.m.d. Dacă logica mea este corectă şi pun toate condiţiile, păi nici măcar Dumnezeu nu mă mai poate contrazice. Cum rămâne atunci cu ideea de Dumnezeu absolut ? Cam pică.
- Dacă NU: nu mai am aparent nici o contradicţie. Trăim într-un Univers determinist, cea mai mică mişcare a mea a fost prevăzută dinainte, Dumnezeu este absolut şi eu nu am cum să-l contrazic cu nimic. Îmi poate demonstra că 1+1=3 sau cu cât vrea El, deşi şi asta ar fi cam ciudat, şi mă cam îndoiesc de aşa ceva. Bineînţeles, cei care au făcut măcar clasa a 12-a îşi amintesc că există grupuri în care poţi avea 1+1=3 sau cu cât vrei tu, dar nu de asta vorbesc.

Concluzia? Nu am reuşit s-o trag niciodată. Aceste trei întrebări, oricum le-ai suci şi pune împreună duc la paradoxuri. Bineînţeles că nu e măgulitoare nici ideea că toţi am fi nişte roboţei programaţi în cele mai mici detalii. Şi dacă aş fi Dumnezeu, absolut sau neabsolut nu aş crea o astfel de lume. Unde ar mai fi hazul ?

Aştept opinii şi răspunsuri.

16 comentarii:

  1. 1. Depinde te ce teorie te alipesti. Daca esti fan a quantum mechanics(ceea ce presupun ca nu esti), atunci vei afla ca modul in care universul se desfasoara e imprevizibil.

    2&3. Descartes credea ca dumnezeu poate sa te faca sa vezi logica in mod diferit. In alte cuvinte, el poate sa te faca sa crezi intr-o logica in care exista triunghiuri cu doua unghiuri drepte si cercuri patratice. Iata un paradox ce tine de omnipotenta dumnezeului: Can God make a stone so big that even he can't lift it?

    RăspundețiȘtergere
  2. Uneori , cu cat ne punem mai multe intrebari, cu atat devenim mai confuzi si mai neajutorati. Ideea e ca nu poti neglija celelalte sisteme (grupuri), unde 1+1 chiar fac mai mult de doi (la drept vorbind, in viata reala 1 barbat + 1 femeie = 0,1,2,3, samd ... ). Pentru ordinea si bunastarea mea mentala , as prefera sa cred axiomatic ca Dumnezeu este cel mai tare ; teologii spun ca avem liberul arbitru (de-aia gresim, se pare , si de-aia suntem mai toti trimisi deep underground) dar evoluam intr-un sistem determinat. Ne nastem, stralucim si murim cam ca stelele si frunzele , intr-un ciclu pe care il dorim infinit , in speranta ca "data viitoare" tragem lozul cel mare. Cand vom descoperi secretul nemuririi, atunci ii vom fi dat oarece de furca si lui Dumnezeu . Deocamdata, doar il facem sa rada.

    RăspundețiȘtergere
  3. cred că nu ai noţiunea de paradox foarte corect înţeleasă. nu e nimic paradoxal într-o întrebare cu două variante de răspuns, cum e prima, sau chiar cu variante de răspuns contradictorii, cum e a doua.

    un paradox e o întrebare fără niciun răspuns posibil (nu pentru că e mai "convenabil" sau nu, ci pentru că e imposibil logic), sau o afirmaţie căreia nu-i putem ataşa o valoare de adevăr din sistemul binar. Vezi "paradoxul mincinosului", cu cretanul care spune "Toţi cretanii sunt mincinoşi".

    deci nu, nu aia înseamnă un paradox.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anonim: Mi-ar place sa cred ca universul e imprevizibil. Mi-e teama insa ca e imprevizibil intr-un sens cam limitat, adica orice as face tot acolo ajung.
    Cat despre chestia cealalta, nu e vorba ca "te-ar putea face sa crezi", ceea ce e cu totul altceva. Pur si simplu in matematica se pot defini spatii in care sa nu mai fie valabile axiomele cunoscute gen "doua drepte paralele nu se intalnesc niciodata". Atunci e de inteles de ce un triunghi cu 2 unghiuri drepte poate exista. Matematicianul Bolyai Ianos s-a ocupat de chestiile astea. Vorbeam de spatiul nostru "normal" in care acest lucru este imposibil, deci eu pot face afirmatia ata cu 100% valoare de adevar.

    @Julie: N-ai cum sa-i dai de furca lui Dumnezeu. Despre ideea ca avem liberul arbitru dar sistemul nostru este determinist ( sau cel putin cu variante limitate ) e ceea ce cred si eu.

    @cititeacolo: Conform wikipedia si conform mie "un paradox este o afirmatie, un argument sau o situatie auto-contradictorie sau contra-intuitiva". Deci o situatie in care oricum ai da-o ajungi sa te contrazici. O propozitie fara o valoare de adevar este cu totul altceva.

    RăspundețiȘtergere
  5. Great minds think alike :)))

    RăspundețiȘtergere
  6. weak minds discuss people
    ordinary minds discuss events
    great minds discuss ideas
    genius makes fun of everything ( asta e adaugirea mea de porcusor modest )

    RăspundețiȘtergere
  7. Mmmmmm, vad ca porcusorul serios (si modest !) si-a pus tapet nou ... Mumos ! Acu' parca as citi si eu mai bine . Cu scrisul e mai greu ...

    RăspundețiȘtergere
  8. Mdea, m-am jucat si eu aseara cu css-ul si era sa-mi belesc...blogul de tot. Pana la urma a iesit ceva, imi place cum arata. Pe celalalt doar l-am latit putin, cred ca-l las pe negru deocamdata.

    RăspundețiȘtergere
  9. gorgeous people make sex every day! and even more..:)
    Rapunsuri: Universul nu este un sistem, absolutul este relativ a.i. dumnezeu insusi devine relativ ( a se citi: invers proportional cu capacitatea de absolut a gandirii unui individ sau a unui grup de indivizi), poti sa il contrazici cu ce vrei tu si sa faci haz de necaz la nesfarsit. Oricum, nu poti sa ai altceva mai bun de facut decat asta.
    cu drag,
    Kyoteea cea foarte pragamtica dar totusi relativa

    RăspundețiȘtergere
  10. Conform "definiţiilor" tale:
    1. Universul nu este un "sistem determinist", tot ce avem la dispoziţie sunt doar posibilităţi, care , au loc în funcţie de diferite schimbări ce pot apărea...dacă vrei vreun exemplu îţi pot da...
    2.Eu cred că ştie ce se va întâmpla în linii mari, e ca şi cum ştii ce şi cum va face un om, în funcţie de tipare, însă nu cred că e interesat de fiecare detaliu.
    3. De ce ai vrea să-l contrazici când poţi să accepţi ce se spune şi pe lângă poţi adăuga propriile completări?

    RăspundețiȘtergere
  11. 1. Eu as inclina catre DA, dar nu la nivel de individ. Cred ca cunoasterea starii "intregului" la un moment dat, a obiceiurilor si a aspiratiilor ar putea da o idee asupra starii viitoare. Complexitatea intregului, lipsa coordonarii si instabilitatea aspiratiilor fac viitorul insa imprevizibil.

    2. Nu stiu. Dar asa imi place sa cred. Cred ca Dumnezeu e in cuvantatoare, necuvantatoare si natura. Daca am reusi sa facem ca partile lui sa se regasesca intr-un intreg, am avea ceva de spus in privinta viitorului...

    3. In spiritul celor spuse la punctul doi, nu cred ca INCA avem pe cine sa contrazicem. Pentru ca "Intregul" e imprastiat in obiceiuri si aspiratii contradictorii. Daca ar fi altfel, poate nu am mai simti nevoia...

    Probabil n-am raspuns la obiect, dar nici filozoafa nu prea sunt. Sunt doar ganduri in care ma regasesc

    RăspundețiȘtergere
  12. 1. Nu este determinist, atata timp cat exista viata, asa zis inteligenta(nebunie/prostie).App, nu cred ca poti trage doua linii paralele, care sa ramana paralele la infinit, :) asta e doar asa... ca chestie.
    2. Nu exista dumneZeu.
    3. Am zis nu...

    RăspundețiȘtergere
  13. 1. Universul este un sistem determinist ?
    Universul poate parea a fi un sistem determinist acum dar in viitor ar putea parea/deveni un sistem nedeterminist. Si cred ca avem un oarecare liber arbitru, in functzie de cit de evoluatzi spiritual suntem. Cu cit esti mai evoluat spiritual cu atit esti mai liber (= mai putzin predictibil), iar cind atingi gradul maxim de evolutzie spirituala (cind te "eliberezi" / "iluminezi" / "realizezi spiritual" / "mintuiesti") / etc., atunci devi 100% liber = total impredictibil. Pina atunci libertatea noastra, a oamenilor obisnuitzi, este doar o gluma proasta sau o iluzie. Deci determinarea exista si se aplica pentru cei neevoluatzi spiritual dar, in acelasi timp, in permanentza exista posibilitatea de a evoula spiritual deci de a-tzi schimba destinul. Destinul oamenilor are un caracter probabilistic. Cu cit suntem mai neevoluatzi spiritual cu atit probabilitatea de a prezice viitorul unui om este mai mare. Cum oamenii sunt parte a universului si cum acestia actzioneaza si influentzeaza evolutzia universului, inseamna ca acum universul este predictibil dar in viitor, pe masura ce din ce in ce mai multzi oameni vor deveni (probabil) iluminatzi, universul va deveni din ce in ce mai impredictibil, deci mai interesant.

    2. Dumnezeu este absolut?
    Raspuns: Orice intrebare despre cum este Dumnezeu este o intrebare gresit formulata si nu poate primi niciodata un raspuns corect. Consider ca numai Dumnezeu poate sti cum este El si orice om incearca sa dea un raspuns logic la o intrebare gresit formulata nu are sansa sa dea vreodata un raspuns corect. Aceasta discutzie NU este despre Dumnezeu cel autentic (Fiintza Suprema - sa-i zicem) ci despre ceea ce ne IMAGINAM noi ca ar fi Dumnezeu. Ne-am trezit noi desteptzi sa il definim pe Dumnezeu. Unii continua sa se amageasca ca il vom putea intzelege (logic) vreodata pe Dumnezeu. Nu-l vom putea niciodata intzelege pe Dumnezeu si cred ca orice discutzie legata de cum este Dumnezeu este inutila. Despre cum este Dumnezeu nu putem decit specula.
    Speculatzia mea despre Dumnezeu este ca da, este atotputernic dar NU poate actziona impotriva propriilor Lui legi, decit daca le schimba (si atunci inseamna ca actzioneaza "legal"). Aceasta este singura lui limita, autoimpusa de el. Daca Dumnezeu ar actziona impotriva propriilor lui legi atunci ar fi un Dumnezeu ILOGIC. Daca Dumnezeu este logic, asa cum intzelegem noi logica, atunci singura lui limita este el insusi.
    Se poate afirma despre Dumnezeu ca este atotstiutor in sensul ca El stie, probabil, tot ce se poate sti la un moment dat despre Univers.

    3. Îl pot contrazice cu vreo chestie ?
    Raspuns: Da. Pe Dumnezeul TAU, ala pe care il definesti atit cit te duce pe tine mintea, potzi sa-l contrazici si potzi sa-i faci orice vrei tu deoarece TU il creezi pe el cu mintea si cu logica ta. Pe Dumnezeul cel adevarat nu cred ca potzi sa-l pui vreodata in incurcatura.

    Parerea mea este ca noi suntem o partea neevoluata a lui Dumnezeu. Consider ca Dumnezeu se auto-reproduce continuu iar noi suntem "dumnezeu copil" care este trimis la scoala ca sa invetze si sa afle cine este el cu adevarat. Scoala este acest univers. Cind vom absolvi aceasta scoala, ne vom contopi cu Dumnezeu tatal si NU vom mai avea nevoie sa intzelegem nimic. Parerea mea, de om simplu, de pe strada.

    RăspundețiȘtergere
  14. Interesanta si destul de argumentata analiza ta. Dar:
    1. Nu inteleg ce are de-a face evolutia spirituala cu liberul arbitru. Era pur si simplu vorba daca eu pot sau nu pot sa fac vreo actiune ( oricare ar fi ea ) de la mine putere. Daca pot face macar una, inseamna ca tot universul e nedeterminist. Ceea ce ai spus tu, si e corect, era despre "grade de nedeterminare".

    2 si 3. Mi se pare corecta argumentatia ta. Totusi, cred ca pot spune cu certitudine niste chestii, mai ales in matematica. Gen "In ipotezele 1,2 si 3, pe care eu le-am definit imi rezuta concluzia 4. Care este absoluta, repet, in ipotezele date, si la asta nici macar Dumnezeu nu ma poate contrazice". Dumnezeu probabil poate sa vina sa ma contrazica cu chestii de gen "da, dar mai era o ipoteza 'zero', care nu contrazice, ci generalizeaza teoria ta. Ai dreptate pentru cazul tau, dar uite, in cazul general eu pot sa te contrazic". Vezi ca exemplu teoria relativitatii a lui Einstein. Pentru viteze mici v=d/t, dar pentru viteze mari avem o generalizare a formulei. Si cine stie cate alte generalizari deasupra acestei chestii.

    RăspundețiȘtergere
  15. parerea mea universul e o suma de structuri alternative fiecare decizie, fiecare miscare schimba cursul viitorului. Deci da e oarecum un sistem determinist dar care arata ceva in genu
    atunci(daca)
    /
    atunci(daca) at(dc)
    / \ /
    Daca->atunci(daca) atunci(daca)
    \ \
    atunci(daca)...(etc) at

    sper ca se intelege ideea mea. cat despre dumnezeu eu cred ca el exista la un cu totul alt nivel...noi suntem celule in corpul lui, el fiind insusi universul(mergand pe ideea de micro si macro univers) as vrea sa vad locuitorii electronilor celulelor mele contrazicandu-ma

    RăspundețiȘtergere
  16. Partea cum ca nu ai cum sa il contrazici mie personal mi se pare aberant..adica pare o gandire puerial gen " nu potzi sa faci asta HAHAHA" nu trebuie sa te gandesti ca scopul e sa itzi infirme propozitziile tale matematice sau de orice gen ar fi ele, ci sa tzi le afirme, daca sunt corecte. Partea cu Dumnezeu este omnipotent este luata ad-literam si este o greseala la fel este si paradoxul : Daca Dumnezeu este atotputernic poate El sa creeze o piatra atat de mare incat sa nu o poata ridica? " Si acesta e un paradox dar mie personal mi se par doar nijte jocuri de gandire la adresa religie care oricum nu este bine conturata si are mii de defecte asa ca... :)) Si in legatura cu prima intrebare teoretic daca am stii fiecare variabila in parte cu o precizie "pin-point" ar intra in vigoare regula determinismului pe care eu o urasc :)

    RăspundețiȘtergere